Marți, 26 Noiembrie 2019 14:05

Așezare veche de 1200 de ani, scoasă la lumină în zona Târgșorul Vechi

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ultimele două luni, specialiștii din cadrul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a derulat cercetări arheologice pe raza comunei Târgșoru Vechi, jud. Prahova, cu prilejul unei investiții realizate în zonă de Holcim.

" În această toamnă cercetările arheologice derulate la aproximativ 2,2 km față de Rezervația arheologică Târgșoru Vechi, spre râul Prahova, au condus la delimitarea și cercetarea unei importante așezări datate în secolele VIII-X d. Hr. Așezarea se întinde pe o suprafață de aproximativ 2,5 ha, din care anul acesta a fost cercetată aproximativ jumătate. Au fost identificate și cercetate aproximativ 55 de complexe arheologice dintre care 22 de locuințe, anexe gospodărești, gropi cu diferite destinații, 4 cuptoare exterioare locuințelor, 2 fântâni și un cuptor metalurgic. Cea mai spectaculoasă descoperire a fost aceea a două depozite de unelte și arme din fier, depuse în două gropi alături de oale și ulcioare din lut ", au anunțat reprezentanții Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Potrivit acestora, "cele două depozite de unelte și arme din fier reprezintă o descoperire unică în peisajul arheologic al Munteniei, fiind primele descoperiri de acest tip realizate în cadrul unei cercetări arheologice. Până în prezent depozitele de unelte și arme cunoscute proveneau din descoperiri întâmplătoare, așa cum este cazul depozitelor de la Radovanu, Curcani (jud. Călărași), Bârlogu (jud. Argeș), Budești, Dragosloveni, Obrejița, Răstoaca (jud. Vrancea), Ploiești Triaj (jud. Prahova). Îngroparea acestor depozite de unelete și arme se realizează în contextul «embargoului» asupra fierului și a pieselor de armament instaurat de către împărații bizantini asupra teritoriilor de la nordul Dunării. În acest context, depozitele de unelte și arme de la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea ar fi putut căpăta valoarea de bunuri de prestigiu", după cum explică arheologii.

Cercetările arheologice s-au derulat în perioada 25 septembrie – 22 noiembrie 2019 și urmează să fie finalizate în anul 2020. Așezarea este una dintre cele mai mari de acest fel descoperite în Muntenia  i se alătură celor cercetate până acum la Bucov Tioca, Bucov Rotari, Dridu sau în rezervația arheologică de la Târgșorul Vechi.

De altfel, teritoriul comunei Târgșoru Vechi este unul foarte bogat în vestigii istorice și arheologice, drept dovadă că, în cei peste 60 de ani de când cercetările arheologice au fost demarate în zonă, s-a acumulat o cantitate importantă de informații şi artefacte, contribuind la rescrierea istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile, din paleoliticul superior şi până în secol al XIX-lea.

Colectivul de cercetare este alcătuit din arheologii dr. Bogdan Ciupercă, Cătălin Dîscă, dr. Tudor Hila, dr. Alin Anton, iar cercetările arheologice s-au desfășurat cu sprijinul firmei Holcim, au mai precizat reprezentanții Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Sursa foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.