Joi, 28 Noiembrie 2019 11:41

PLANTĂM FAPTE BUNE ÎN ROMÂNIA | Campania de toamnă se derulează în10 județe. În Prahova, plantările au avut loc la Tătaru

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 1.000.000 de puieţi au fost plantaţi cu ajutorul voluntarilor de către iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat "Plantăm fapte bune în România", iar acţiunile din această toamnă au contribuit la această reuşită.

"Chiar dacă seceta din acest an a determinat amânarea unor acţiuni programate în această toamnă, echipa organizatorică a reuşit să organizeze împăduriri noi sau completări ale unor plantaţii existente în localităţi din 9 judeţe ale României. 2.200 de voluntari au plantat aproape 73.000 de puieţi pe o suprafaţă de 13,5 hectare în următoarele localităţi: Roşia Montană şi Abrud (jud. Alba), Scorţoasa (jud. Buzău), Vidra şi Câmpeni (jud. Cluj), Constanţa (jud. Constanţa), Şotânga (jud. Dâmboviţa), Mârşani (jud. Dolj), Comana (jud. Giurgiu), Tătaru (jud. Prahova), Sînmihaiu Român (jud. Timiş) şi Broşteni (jud. Vrancea)", au informat organizatorii.

La Tătaru, 800 de voluntari au participat la plantarea a 10.000 de puieți de sălcioară, frasin, paltin și molid, pe două parcele cu o suprafață de două hectare"Vom reveni aici ori de câte ori va fi nevoie, cu acțiuni de completare și de ingrijire astfel încat, peste ani, să ne mândrim cu pădurea nostră", au anun'at organizatorii pe pagina de Facebook dedicată campaniei.

"Pe măsură ce se apropie de stadiul de masiv, plantaţiile noastre au tot mai puţină nevoie de ajutor. Câteva dintre ele deja sunt păduri. Am ajuns la finalul celui de-al nouălea an de plantări şi la un milion de puieţi plantaţi, ceea ce ne bucură, ne dă încredere dar ne responsabilizează şi mai mult. Şi noi creştem cu fiecare an care trece şi avem ca ţintă propria noastră «stare de masiv», una în care să fim cu toţii pe deplin conştienţi de importanţa pădurilor şi de rolul lor în viaţa comunităţilor umane", a declarat Marin Toma, preşedintele Asociaţiei EcoAssist, reprezentantul legal al iniţiativei naţionale de voluntariat "Plantăm fapte bune în România".

Patru dintre acţiunile din acest an, inclusiv cea de la Tătaru, au făcut parte din programul "Spre plantarea ZERO WASTE" - strategia pe termen mediu prin care echipa organizatorică îşi propune să reducă deşeurile generate în timpul plantării. Cu ajutorul voluntarilor plantatori, deşeurile au fost colectate separat, pe 5 fracţii, dintre care 4 pentru reutilizare, reciclare şi compost.

Partenerii naţionali ai "Plantăm fapte bune în România" sunt JYSK, Bergenbier şi Dedeman. Alături de ei, susţin financiar iniţiativa CELCO, FAN Courier, OMV Petrom, SIXT, UniCredit Consumer Finance, Unilever şi Wipro.

Au participat cu voluntari la acţiunile din această toamnă: Adobe, Allianz Services, Amgen, Barlinek, BearingPoint, BNP Paribas, Cargill, ADM Central Europe Technologies, DTO, Genpact, KPMG, Lagardere Travel Retail, LIDL, Luxoft, Microsoft, Mars România, Mindit Consulting, Novomatic, NTT Data Services, Philip Morris România, Secure Works şi Sky Tower.

Campania este sprijinită, cu produse și servicii, de Coca-Cola HBC, Forest Design, Holland Farming, Renania şi Yusen Logistics.

Partenerii locali ai acţiunilor sunt Continental, Daikin, Dynata, Flex Foundation, Hella, JTI, Litens şi Mewi.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.