Sâmbătă, 07 Decembrie 2019 13:14

Protest împotriva poluării, programat mâine, în comuna Brazi

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sătui de poluarea aerului şi îngrijoraţi că emisiile de la rafinăria şi fabircile din zonă pot provoca grave probleme de sănătate, oamenii din comuna prahoveană Brazi organizează un protest. Mitingul e programat duminică, de la ora 13.00, în parcul din satul Negoieşti.

Sub sloganul "Spune STOP poluării! Alege viaţa!", oamenii din Brazi, comună aflată la marginea Ploieştiului, ies pe 8 decembrie în stradă. Ei cer măsuri concrete din partea Primăriei şi a autorităţilor de mediu pentru reducerea emisiilor nocive din atmosferă şi implicarea autorităţilor pentru a sancţiona poluatorii şi a determina agenţii economici să facă investiţii pentru reducerea cantităţilor de particule nocive degajate în atmosferă.

Protestul vine în contextul în care recent a fost publicat un raport oficial care arată că numărul cazurilor de cancer, al anumitor tirpuri de leucemii şi al bolilor respiratorii a crescut alarmant în ultimii ani în Ploieşti şi zona Brazi, pe fondul poluării aerului.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.