Mai multe străzi din centrul municipiului Ploiești vor fi închise la finalul acestei săptămâni, pentru derularea în bune condiții a unui ceremonial religios la care este așteptat și Patriarhul Daniel.
Circulația rutieră va fi închisă pe străyile Armoniei și Artei și pe tronsonul dinspre centru al străzii Mihai Bravu. Măsura se va aplica începând de sâmbătă de la ora 12.00 și până duminică la miezul nopții, a anunțat Primăria Ploiești, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Mai multe străzi din vecinătatea Bisericii Maica Precista din Ploiești vor fi închise în weekend
"Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat închiderea traficului rutier pe străzile Armoniei, Mihai Bravu și Artei, în intervalul SÂMBĂTĂ - 27 mai 2023, ora 12.00 până DUMNICĂ - 28 mai 2023, ora 24.00. Măsurile sunt luate în vederea desfășurării, în condiții de siguranță, a târnosirii, în data de 28 mai 2023, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a Bisericii “Maica Precista” din Ploiești", a anunţat miercuri administraţia ploieşteană.
"Municipalitatea mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și le recomandă să utilizeze, după caz, rutele ocolitoare din zonele amintite", se mai arată în comunicatul transmis de Primăria Ploiești.
Conform anunțului oficial, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, vor oficia duminică slujba de târnosire a bisericii "Sf. Maica Precista", lăcaș vechi de 200 de ani și care a trecut printr-un amplu proces de restaurare.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!