Mai puține județe afectate de caniculă, de joi. ANM a prelungit avertizările, prognozând însă și furtuni puternice, în următoarele ore

coduri caniculă furtuni
Sursa foto: depositphotos.com
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noile prognoze transmise de ANM, pentru miercuri și joi, anunță menținerea alertelor de caniculă emise pentru astăzi, dar și prelungirea lor, pentru joi. Vor rămâne sub cod roșu doar câteva județe, dar maxime de peste 35 de grade se vor înregistra în mai multe regiuni. În unele zone, însă, sunt așteptate, în următoarele ore, și furtuni puternice.

Codul galben de furtuni a intrat în vigoare la ora 12.00 și este valabil până la noapte, la ora 2.00. 

„În intervalul menționat, în zona de munte, în Banat, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55...70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp”, anunță ANM.

De mâine, maximele vor mai ajunge peste 40 de grade doar în câteva Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța. În Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei valul de căldură va persista și va fi valabil cod portocaliu, iar temperaturile maxime vor fi de 35...38 de grade. Tot joi, în sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. În zonele care rămân sub cod roșu, peste noapte se vor înregistra cel puțin 22 - 24 de grade Celsius.

Sursa foto: depositphotos.com

 

 

 

 

Image