MAI sună mobilizarea, în contextul avertizărilor cod galben și cod portocaliu. Autoritățile locale, OBLIGATE să asigure PERMANENȚA

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat primele măsuri în contextul emiterii a două avertizării de vreme instabilă, cod galben și portocaliu, care anunță producerea de fenomene periculoase în cea mai mare parte a țării.

Citiți și:  Vremea se dezlănuțuie, vineri după-amiază. Peste 20 de județe sub COD PORTOCALIU de VIJELII

În primul rând, populația este sfătuită să evite deplasările, în această perioadă, iar cetățeni aflați în zonele pentru care sunt anunțate fenomene meteorologice periculoase să urmeze cu strictețe indicațiile autorităților și, în situația manifestării vântului puternic, să evite deplasarea în zonele cu copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare care ar putea fi cădea în condiții de vijelie. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, , autoritățile recomandă parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore, reamintește MAI.

În același timp, peste 7.000 de pompieri, polițiști și jandarmi sunt pregătiți să acționeze în sprijinul comunităților în cazul în care situația va impune. Totodată, sunt menținute în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente pentru asigurarea în cel mai scurt timp a acțiunilor de răspuns.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a solicitat prefecților ca în județele vizate de avertizarea de cod portocaliu să se activeze grupele operative și să crească nivelul de alertă în funcție de situația din teren. Totodată, a cerut să existe permanență la nivelul autorităților locale, în special în zonele cunoscute cu risc crescut de inundații.

Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI monitorizează în permanență orice situație de risc raportată din teren și  dispune alocarea de resurse suplimentare în zonele în care fenomenele meteo se manifestă cu cea mai mare intensitate.

Centrul Național de Conducere Integrată al MAI cooperează și cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Peste 4.500 de pompieri cu aproape 600 de motopompe sunt pregătiți să acționeze pentru protejarea populației.  În județele vizate de avertizarea Cod Portocaliu, în cazul apariției primelor efecte, vor fi activate Grupele Operative ale ISU și Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care fac parte reprezentanți ai tuturor structurilor teritoriale MAI, precum și angajați ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență, a anunțat și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

"La nivelul ANM-DSU-IGSU au fost verificate fluxurile de comunicații, astfel încât schimbul de date să se realizeze prompt și eficient, pentru a permite dispunerea măsurilor preventive pentru populație. Dacă vor fi înregistrate fenomene severe, vor fi transmise mesaje de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert. Pe durata valabilității avertizărilor de vreme rea, la sediile primăriilor din zonele aflate sub cod portocaliu va fi asigurată permanența. La nivel local sunt atent monitorizate cursurile de apă și lucrările de apărare la inundații, pentru a nu permite revărsarea apei în gospodăriile cetățenilor, precum și pentru a fi dispuse imediat eventualele măsuri de evacuare", mai precizează oficialii IGSU.

 

Image
Image
Image
Image