Comunitatea din Bușteni este în doliu după ce Claudia, o femeie de 34 de ani, s-a stins din viață în urma unei operații de colecist făcute la Sinaia.
Tânăra a ajuns la Urgențe, la Spitalul Sinaia, pe 24 septembrie, cu o criză de fiere, iar două zile mai târziu a fost operată de colecist. Soțul acesteia spune că a primit asigurări, după intervenția chirurgicală, că totul ar fi decurs bine. Asta deși familia vedea că lucrurile nu decurg tocmai cum ar trebui, după o operație atât de simplă. Pacienta s-ar fi întors la spital la numai o zi după externare, pentru că se simțea rău. Atunci, chirurgul care a efectuat intervenția i-a recomandat să meargă în București.
Soțul femeii spune că, acolo, medicii s-au îngrozit. Au ținut-o ore întregi într-o nouă operație, constatând că aproximativ 70% din ficatul ei fusese afectat de infecție, a explicat acesta, pentru ObservatorNews. Nu și-a mai revenit niciodată, iar duminică după-amiază s-a stins din viață, lăsând în doliu o comunitate întreagă. O fetiță a rămas orfană de mamă.
La scurt timp după ce soțul pacientei a dezvăluit public detaliile cazului, reprezentanții Spitalului Sinaia au transmis un punct de vedere în care au anunțat că a fost demarată o anchetă internă în acest caz. Aceștia susțin că, la București, ar fi fost declarate și alte afecțiuni, care nu le-au fost comunicate medicilor din Sinaia. „Intervenția și evoluția post operatorie a pacientei până la externarea din unitatea noastră a fost una favorabilă, lentă dar fără complicații semnificative, până în a 16-a zi când se externează ameliorat, cu recomandări și planificare recontrol. La 2 zile ulterior externării pacientei, aceasta ajunge într-o unitate de rang superior, pentru investigații suplimentare, ca urmare a constatărilor ecografice efectuate la momentului recontrolului postexternare de către medicul curant. La Spitalul Fundeni sunt declarate în plus și alte diagnostice, nemenționate la Sinaia, la niciuna dintre anamnezele ocazionate de prezentarea în CPU, la preluarea spre internare în Compartimentul Chirurgie generală și nici la consultul preanestezic”, se arată în comunicatul transmis de unitatea sanitară.
Reacția Spitalului Sinaia, după ce unul dintre medicii săi a devenit ținta unor acuzații de malpraxis
„Elemente importante din antecedentele personale patologice ale pacientei nu au fost declarate cu seriozitate la internarea la spitalul Sinaia. Ceea ce, în mod evident, a agravat situația și a impus un alt fel de intervenție, ducând la complicația care a apărut ulterior. Am ținut permanent legătura cu medicii de la Fundeni, pentru că este un caz care ne-a preocupat profund. Este o pacientă foarte tânără, este o dramă. Nu avem nimic de ascuns", susține medicul acuzat de malpraxis, într-o declarație pentru sursa citată.


