Meteorologii au actualizate avertizările. Șapte județe au intrat sub cod galben de ninsori, lapoviță și polei

ANM a actualizat informarea meteo emisă în cursul zilei de mațri, prognozând fenomente meteo periculoase în special în sud-vestul țării și în zona Carpaților Meridionali.

Astfel, a fost emis cod galben de ninsori, lapoviță și polei, pentru Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș, dar și pentru nordul județelor Prahova și Dâmbovița. ALerta este valabilă de marți, ora 11.00, până miercuri, la ora 10.00.

" În Munții Banatului și în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80…90 km/h, zăpada fiind spulberată și troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea semnificativ. În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și în cea mai mare parte a județelor Argeș și Caraș-Severin va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent", a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.

Pentru restul teritoriului, meteorologii au emis o nouă informare meteo, valabilă în intervalul menționat, potrivit căreia aria precipitațiilor va cuprinde treptat toate regiunile și pe arii restrânse vor fi moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare și local se va depune strat nou de zăpadă, iar în vestul țării trecător vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. În regiunile sud-estice și în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi, iar ân multe zone se va forma polei.

ANM avertizează, de asemenea, că până spre sfârșitul săptămânii temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud.

Image
Image
Image