Meteorologii au anunțat prognoza pentru următoarele săptămâni. Cum va fi vremea în aprilie

Din punct de vedere al  temperaturilor, luna aprilie nu ne rezervă cine știe ce surprize: nici frumoase plăcute, nici neplăcute. În majoritatea regiunilor se anunță, în general, temperaturi specifice acestei perioade, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta inclusiv la maxime care vor depăși 20-22 de grade Celsius, mai ales în zona de sud a țării.

În schimb, în următoarele săptămâni, cantitatea de precipitații va fi reduse, potrivit prognozei publicate de ANM.

În prima săptămână a lunii, valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice și la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane din vestul și nordul teritoriului.

Între 8 și 15 aprilie, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile intracarpatice și apropiate de cele normale pentru această perioadă în rest.

După jumătatea lunii, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, cu posibilitatea unui ușor excedent local în regiunile sudice dar și a unui ușor deficit în nord-vestul teritoriului.

Poate cea mai de interes este prognoza pentru ultima săptămână din aprilie, când mulți vor profita de zilele libere de Paște pentru a pleca în mini-concedii. Între 22 și 29 aprilie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval, la nivelul întregii țări. Dacă planificați vreo excursie, nu vă faceți griji că ploaia v-ar putea da planurile peste cap. Se pare că, în intervalul menționat, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, în special în jumătatea vestică a teritoriului , iar în general apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

 

Image
Image
Image
Image