VIDEO Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță relaxarea unor restricții. Aacces în magazine și restaurante fără certificat verde, posibilitatea organizării de evenimente private

VIDEO Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță relaxarea unor restricții. Aacces în magazine și restaurante fără certificat verde, posibilitatea organizării de evenimente private
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că România poate ridica unele restricții, având în vedere că gradul de ocupare a locurilor la ATI Covid a coborât sub 50%.

 

Potrivit lui Rafila, 47,5% dintre paturile de Terapie Intensivă sunt ocupate, în acest moment. În aceste condiții, oficialul spune că este probabil ca propunerile privind măsuri de relaxare să fie acceptate.

Printre acestea se numără renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber, permiterea accesului în centre comerciale și restaurante și a persoanelor care nu au certificat verde, creșterea limitei de utilizare a spațiilor închise de la 30 la 50% și reluarea organizării evenimentelor private cu cel mult 200 de participanți.

De asemenea, restaurantele ar putea fi lăsate să funcționeze fără restricții de program.

Masca va rămâne totuși obligatorie în spații închise, iar cluburile și barurile nu-și vor relua deocamdată activitatea. De asemenea, va fi menținută recomandarea pentru angajatori, să recurgă la telemuncă, acolo unde este posibil.

Oficialul se așteaptă ca România să ajungă, în cel mult două săptămâni, la sub 1.000 de cazuri confirmate în 24 de ore.

În bilanțul de ieri, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în 24 de ore au fost confirmate 4.757 de cazuri noi, iar în spitale erau internați 7.283, 923 dintre aceștia aflându-se la Terapie Intensivă.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Image