Mobilizare pentru un protest de amploare la benzinării, vineri seară, în Ploiești

protest benzinării
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La Ploiești se încearcă organizarea unui protest de amploare în benzinării. Pe un grup de trafic dedicat șoferilor din Prahova a apărut, azi-noapte, apelul către conducătorii auto.

 

Șoferii sunt chemați la Parcul Municipal Vest, unde ar urma să plece spre benzinăriile care au urma să fie blocate aproape complet.

„Vineri, 17 iunie 2022, ora 16.30, se strigă adunarea către toți ploieștenii în Parcul Municipal Vest!

Acolo ne vom organiza în grupuri și vom merge la cat mai multe benzinării din oraș pentru a trage un semnal de alarmă împotriva creșterii nesimțite a prețurilor carburanților.

Vom fi pașnici, vom alimenta de câțiva bani, vom crea prietenii, în tot acest timp benzinăriile vor avea de pierdut... Haideți în număr cât mai mare sa arătăm că uniți putem schimba ceva...

Este valabil și pentru celelalte orașe și comune  din Prahova unde se găsește câte o stație PECO, strângeți-vă în număr cât mai mare și mergeți în stații!

P.S. În semn de respect pentru ceilalți participanți la trafic, vom lăsa una - doua pompe libere” este anunțul publicat pe grupul de Facebook Info Trafic Prahova.

Astfel de proteste au tot avut loc, în județ și în țară, de la începutul săptămânii, iar o acțiune mai mare este anunțată pentru data de 30 iunie.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA

 

 

Image