Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat, sâmbătă, o nouă hotărâre pentru instituirea de măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus). Restricțiile sunt impuse în contextul în care România a depășit pragul de 100 de îmbolnăviri.
Astfel, astăzi au fost aprobate recomandările ”Grupului de analiză” care vizează relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare; relațiile echipelor de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă) în interacțiunea cu persoanele aflate în autoizolare; relațiile reprezentanților autorităților publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu șoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în țară venind din zonele roșii și galbene; definirea termenului de “contact apropiat” al unui caz confirmat; aspecte privind planul de continuitate în instituțiile esențiale și infrastructurile critice.
Tot de astăzi este în vigoare restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri.
În ședința de sâmbătă au mai fost aprobate:
- abilitarea Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru inițierea unui proiect de act normativ de modificare a prevederilor Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care să fie pus în regim de urgență în dezbatere parlamentară.
- instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esențial pentru asigurarea funcționării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanță cu prevederile Planului de continuitate a activităților de bază în cazul unei epidemii/pandemii.
- decizia conform căreia membrii Guvernului și oficiali de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare, pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 m față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.
"Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 102 cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată", a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus), sâmbătă, la ora 16.00, se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (14), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Autoritățile române au mai anunțat și că în Italia a fost înregistrat decesul unui cetățean român diagnosticat cu infecție cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.
Sursa foto: bugetul.ro