STARE DE ALERTĂ | Numărul persoanelor intrate în izolare a crescut cu 13%, în ultimele 24 de ore. Peste 20.000 de oameni au intrat în țară în acest interval

STARE DE ALERTĂ | Numărul persoanelor intrate în izolare a crescut cu 13%, în ultimele 24 de ore. Peste 20.000 de oameni au intrat în țară în acest interval

Creșteri spectaculoase, de la o zi la alta, raportate de autorități în rapoartele privind situația persoanelor aflate în izolare la domiciliu sau în carantină, pe teritoriul României.

Potrivit datelor comunicate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național, astăzi sunt 54.974 de persoane care au intrat în izolare la domiciliu, cu 6.331 (13,01) mai multe decât vineri, când raportarea indica 48.643 de persoane.

În carantină sunt, la acest moment, 8,239 de persoane, față de aproape 9.000, conform raportării de ieri.

Evoluția cifrelor se explică prin faptul că, potrivit reglementărilor valabile instituite odată cu declararea stării de alertă, cei care vin din străinătate pot alege să stea în izolare sau carantină la domiciliu.

 

 Sursa foto: Poliția de Frontieră

Image
Image
Image