Aproape 3.000 de absolvenți de liceu au șansa să înceapă pregătirea pentru a deveni polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi sau pompieri. Ministerul Afacerilor Interne organizează o nouă sesiune de admitere în școlile postliceale.
Înscrierile pentru sesiunea de admitere octombrie 2023 - februarie 2024 încep miercuri, pe 18 octombrie, anunță MAI.
"2880 de locuri sunt disponibile după cum urmează:
- Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina -1340;
- Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca – 300;
- Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea – 240;
- Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani – 350;
- Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni – 350;
- Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești - Scăeni – 300", informează reprezentanții Ministerului.
Calendarul noii sesiuni de admitere în școlile MAI
În perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), candidații pot depune cererile de înscriere, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare (structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare) aflate în unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și la structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare din aparatul central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educațională și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate.
Documentele pentru dosarul de recrutare pot fi depuse până cel târziu la data de 24 noiembrie, iar evaluarea psihologică a candidaților va fi realizată în conformitate cu Dispoziția directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare.
Susținerea probei de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 7 – 13 decembrie 2023, pe 16 decembrie fiind programată susținerea probei de evaluare a cunoștințelor.
Detalii privind înscrierea, procesul de recrutare și susținerea examenelor găsiți pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la secțiunea Carieră >>> AICI.
Ministrul Justiției susține că șase penitenciare aflate în zonele centrale ale localităților ar trebui mutate la periferie