Patru elicoptere, sute de autospeciale și aparate pentru testarea șoferilor. Noi dotări pentru Poliție, în scopul prevenirii accidentelor rutiere

dotări poliția română accidente rutiere
Sursa foto: IGPR
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noile dotări ale Poliției Române au fost prezentate sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat de MAI. Acestea au fost achiziționate de Inspectoratul General al Poliției Române, în parteneriat cu Inspectoratul General de Aviație și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul proiectelor „HeliPol – Acțiune integrată pentru creșterea siguranței traficului rutier”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în urma semnării contractului de finanțare cu Direcția Generală Organism Intermediar Transport din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Inițiativa își propune să combată una dintre cele mai grave probleme de siguranță din România, respectiv accidentele rutiere. IGPR implementează și proiectul „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”. Toate achizițiile sunt făcute din fonduri externe nerambursabile.

HeliPol are drept obiectiv general creșterea gradului de siguranță și securitate privind infrastructura rutieră, prin dezvoltarea capacității de prevenție a structurilor MAI. "Concomitent cu implementarea unui concept de acțiune integrată sol – aer, au fost întărite capabilitățile și crescută capacitatea Poliției Române de prevenție, intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier. Pentru a aborda această problematică și pentru a alinia România la obiectivele UE de reducere a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere cu 50% până în 2030, proiectul și-a propus să întărească semnificativ capacitățile Poliției Române de a interveni și a preveni accidentele rutiere. Acest plan de investiții esențiale pentru infrastructura de siguranță rutieră îmbunătățește capacitatea de intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier, crescând astfel rapiditatea și eficacitatea acțiunilor polițiștilor", a transmis IGPR.

În aceeași linie, Poliția Română a finalizat implementarea proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”. Achiziţionarea aparatelor de depistare a consumului de substanţe stupefiante creşte capacitatea de constatare a consumului de astfel de substanţe de către conducătorii de autovehicule.

"În cele două proiecte, au fost achiziționate patru elicoptere, 515 autospeciale, 75 de motociclete, 244 de sisteme electronice mobile de detectare a substanțelor stupefiante în salivă, 800 de etilometre, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, 200 de kituri de semnalizare și 200 de kituri de cercetare la fața locului. De asemenea, au fost achiziționate 1.000 de seturi de lămpi de avertizare, 1.000 de stații de lucru, dintre care 200 grafice, 200 de stații de comunicații portabile, 50 de soft-uri pentru tahograf, 50 de laptopuri, 4.000 de dispozitive mobile și accesorii, 1.400 de imprimante mobile termice, un sistem de colectare a datelor pentru siguranța în trafic, o soluție de comunicații satelitare și o platformă IT", precizează IGPR.

Achizițiile au fost făcute din fonduri externe nerambursabile.

"Cu toate că înregistrăm progrese semnificative în siguranța rutieră, încă avem mii de persoane care își pierd viața, pe șoselele din România. În acest context, este necesar ca noi toți, atât instituțiile cu atribuții în domeniu, cât și societatea civilă, să formăm o echipă și să avem o implicare activă, în modelarea factorului uman și în respectarea legii. Pentru instituție, un ajutor important vine de fiecare dată de la cetățenii de bună credință, care sesizează ilegalități. În aceste cazuri, intervenția polițiștilor întrerupe activitatea ilegală, de multe ori cu un pericol social deosebit", subliniază reprezentanții Poliției Române.

 

Image