PESTA PORCINĂ AFRICANĂ | 10 focare confirmate și cinci suspiciuni, în mai puțin de o săptămână, în județul Prahova

Până luni seară, laboratorul a confirmat, în Prahova, nu mai puțin de 10 focare de pestă porcină africană. Iar numărul crește alarmant de repede, numai în cursul zilei de ieri fiind semnalate cinci noi suspiciuni, a transmis, marți, Prefectura Prahova.

Citiți și:  PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Municipiul Ploieşti intră în zona de supraveghere a bolii, după apariţia focarului de la Târgşor

"Până în acest moment, în județul Prahova au fost confirmate 10 focare de pestă porcină africană. Ieri, 15 iulie, Centrul local de combatere a bolilor s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a aproba 3 Hotărâri cu Planurile de măsuri privind combaterea a 3 focare de PPA la porci domestici din judeţ, confirmate anterior prin Buletine de Analize emise de IDSA Bucureşti: 2 în gospodării din comuna Gorgota - sat Crivina şi 1 în comuna Șirna- 2 porci domestici găsiţi morţi pe raza U.A.T. Şirna. La şedinţă au participat şi reprezentanţi ai primăriilor din zonele de protecţie/supraveghere."

Citiți și:  PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Virusul se extinde! Noi localităţi intră în zona de supraveghere | VIDEO

Tot luni au venit și confirmările pentru două noi focare, în comuna Poienarii Burchii – sat Poienarii Rali şi  în comună Gorgota-sat Poienarii Apostoli.

Citiți și:  PESTĂ PORCINĂ PRAHOVA | Autorităţile ar putea începe uciderea preventivă a porcilor. Vezi în ce localităţi din Prahova!

Alarmant este că, într-o singură zi, autoritățile au înregistrat și cinci noi suspiciuni, pentru care rezultatele analizelor efectuate de DSVSA au ieșit pozitive iar acum se așteaptă confirmarea de la București. Cazurile sunt în comuna Târgșoru Vechi - sat Târgşoru Vechi, comuna Poienarii Burchii - sat Poienarii Vechi, în comuna Gorgota - sat Fînari, în comuna Poienarii Burchii - sat Poienarii Rali, în comuna Brazi  - sat Brazii de Jos. În aceste gospodării s-a făcut evaluarea stării de sănătate a porcilor, urmând ca în cursul zilei de astăzi animalele să fie ucise şi îngropate.

Autorităţile locale fac recensământul suinelor din zonele afectate de PPA, iar echipajele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova continuă controalele în trafic, vizând autovehiculele care pot transporta animale/carne/produse din carne de porc pe căile rutiere.

                                                           

 

Image
Image
Image
Image