Peste 1.400 de locuri disponibile, în Prahova, la centrele care administrează vaccinul AstraZeneca, în timp ce mai mult de 34.000 de persoane așteaptă să le vină rândul la imunizare

Peste 1.400 de locuri disponibile, în Prahova, la centrele care administrează vaccinul AstraZeneca, în timp ce mai mult de 34.000 de persoane așteaptă să le vină rândul la imunizare
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Patru centre din Prahova care administrează vaccinul AstraZeneca sunt singurele care au locuri disponibile, în acest moment, în vederea programării pentru imunizare. În total, sunt 1.405 sloturi libere, pentru care se poate face programare imediat, la centrele amenajate la sala de sport din Mizil, sala de sport a Școlii “George Enescu” din Sinaia, Centrul Medical Mediurg Ploiești și Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Bușteni.

În același timp, pe listele de așteptare ale celorlalte 25 de centre deja funcționale sau care se vor deschide în următoarea perioadă, în județ, sunt înscrise în jur de 34.000 de persoane.

Cele mai multe solicitări sunt la centrul de la sala de sport a C. N. “Al. I. Cuza” Ploiești (peste 4.500) și la Casa Tineretului din Câmpina (peste 3.500), ambele aprovizionate cu vaccinul Pfizer.

Situația actualizată a fiecărui centru o puteți consulta cu ajutorul hărții interactive publicate AICI.

 

 

 

Image