Poliţia Prahova a anunţat pentru „Telegrama” că pentru zona Bauelemente de pe DN72, devenită un punct negru pe harta judeţului, e prevăzut un sens giratoriu. Inspectoratul Judeţean precizează că a transmis „numeroase adrese” către CNAIR, autorităţile locale şi conducerea parcului industrial pentru găsirea unor noi soluţii, în contextul în care actuala configuraţie a zonei de acces în parc creează probleme grave.
Într-un răspuns oficial transmis la solicitarea „Telegrama”, semnat de comisarul şef Mihai Ginel Preda, conducerea Inspectoratului de Poiliţie Judeţean Prahova precizează că a avizat încă din 2020 un proiect propus de parcul industrial Allinso, pentru amenajarea unui sens giratoriu, proiect aflat încă în etapa de eliberare a autorizaţiei de construire. Reprezentanţii Poliţiei precizează că au transmis numeroase adrese către autorităţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi conducerea parcului industrial privat, în încercarea de a găsi soluţii de creşterea a gradului de siguranţă din această zonă de pe DN72.
Reacţia vine în condiţiile în care zona din dreptul parcului industrial, cunoscută de mulţi drept zona Bauelemente, a devenit de câţiva ani un punct negru pe harta judeţului, renumită pentru numărul de accidente rutiere.
Doi morţi şi trei răniţi de la începutul anului
Statistica oficială comunicată de IPJ Prahova anunţă trei accidente grave produse în zona Bauelemente de la începutul anului, soldate cu două decese, rănirea gravă a unei persoane şi rănirea altor două persoane. Asta fără a lua în calcul numărul incomparabil mai mare de tamponări produse în această zonă, soldate doar cu pagube materiale.
„În perioada 01.01.2021 - 05.11.2021, pe DN72, în zona intersecţiei cu str. Bruxelles, prin care se face accesul la parcul industrial S.C. ALLIANSO BUSINESS PARK S.R.L., Comuna Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, s-au produs 3 accidente de circulaţie grave, soldate cu decesul a două persoane, rănirea gravă a uneia şi rănirea uşoară a altor două persoane. Cauzele producerii acestora au constat în nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de întoarcere, în cazul unuia şi nepăstrarea distanţei corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, în cazul celorlalte două”, a anunţat IPJ Prahova în răspunsul trimis.
Aviz pentru un nou giratoriu în zona Bauelemente
Poliţia mai anunţă că a dat un aviz pentru amenajarea unui sens giratoriu în zona Bauelemente. Acesta a fost eliberat încă din 2020, ceea ce nu e deloc o veste bună, pentru că înseamnă că proiectul, iniţiat de parcul industrial privat, a rămas blocat, de peste un an, la faza de obţinere a autorizaţiei de construire.
„Din data de 25.05.2019 au fost finalizate condiţiile prevăzute în Autorizaţia de construire nr. 68/2008, prin aceea că s-a amplasat pe drumul naţional DN72, la km 72+057 (stânga), în zona accesului, parapete tip New Jersey. Instituţia noastră a înaintat D.R.D.P. Bucureşti, administrator al drumului naţional, Primăriei Comunei Ariceştii Rahtivani, Consiliului Judeţean Prahova, Prefecturii Judeţului Prahova, S.C.ALLIANSO BUSINESS PARK S.R.L. Ariceştii Rahtivani, administratorul parcului industrial, precum şi Inspectoratului de Stat în Construcţii, numeroase adrese în scopul identificării de noi soluţii în intersecţia menţionată, cu scopul creşterii gradului de siguranţă al participanţilor la traficul rutier. La data de 04.08.2020, Serviciul Rutier Prahova a eliberat avizul nr. 316361 S.C. ALLIANSO BUSINESS PARK S.R.L, în scopul «AMENAJARE INTERSECŢIE CU SENS GIRATORIU ÎNTRE DN72 - KM 72+105 Ş1 DE 373 ŞI LUCRĂRI CONEXE - ETAPA 1», în Comuna Ariceştii Rahtivani, proiectul fiind în faza de obţinere a autorizaţiei de construire”, se mai arată în răspunsul oficial.
Până la reamenajarea accesului în DN72 din zona Bauelemente, în eventualitatea în care se va realiza prea curând, poliţiştii le recomandă şoferilor care vor să meargă spre Ploieşti să iasă prin spatele parcului industrial privat, în Drumul Judeţean 101I, prin satul Buda, de unde pot continua spre DN1: „Conducătorii auto care îşi desfăşoară activitatea în Parcul Industrial S.C. ALIANSO BUSINESS S.R.L. şi doresc să se deplaseze spre municipiul Ploieşti au la dispoziţie până la construirea sensului giratoriu, conform Avizului unic menţionat mai sus şi posibilitatea de a circula prin Parcul Industrial - DJ 101I (dreapta Buda DN1 E60 / stânga Ariceştii Rahtivani - DN72 - Ploieşti)”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!