Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au obținut locul I în cadrul ediției de anul acesta, a IX-a, a competiției militar-aplicative Cupa "Jandarmeria montană la înălțime", ediția a IX-a.
Competiția a fost organizată de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, în perioada 25-26 mai 2023, și a reunit 15 echipe de jandarmi din cadrul unităților Jandarmeriei Române, precum și o echipă a Batalionului 21 Vânători de Munte-Predeal, din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
"Timp de două zile participanții au avut ca probe de concurs: escaladă perete de stâncă, traversare și coborâre în rapel, deplasare în teren cu ajutorul dispozitivelor G.P.S. pentru căutarea unei persoane aflate în dificultate în mediul montan și verificarea cunoștințelor medicale.
Felicitări colegilor noștri, plutonier adjutant șef Hogea Mihai, plutonier major Tudor Alin și sergent major Banciu Ioan din cadrul structurii montane a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, pentru ambiția, tenacitatea și dorința de a fi cei mai buni”, au transmis reprezentanții IJJ Prahova, la finalul competiției Cupa "Jandarmeria montană la înălțime"
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!