Prima alertă de temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat din acest sezon

Prima alertă de temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat din acest sezon

În paralel cu avertizările de instabilitate atmosferică de luni, ANM a emis și o informare privind creșterea gradului de disconfort termică, în perioada următoare. Ar fi prima avertizare de acest gen, din sezonul actual.

"În următoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități", a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.

Cele mai mari temperaturi, la ora 11.00, se înregistrau în sud-estul țării (Filaret, Buzău, Medgidia) și în vest (Jimbolia, Sânnicolau Mare), unde se atingeau deja 30 de grade Celsius. Temperaturile resimțite se apropiau, însă, de 40 de grade Celsius, în zona de vest a țării, dar și la Titu, Urziceni, Brăila și Galați.

Indicele de confort termic nu depășire, însă, pragul de 80 de unități nicăieri în țară.

 

 

Image
Image
Image