Rapelul pentru românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson poate fi administrat de luni

Rapelul pentru românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson poate fi administrat de luni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson în urmă cu cel puțin șase luni se pot prezenta, din 8 octombrie, la centrele de vaccinare, să facă rapelul. Recomandarea este ca a doua doză administrată să fie dintr-un vaccin pe bază de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, dar fiecare pacient poate opta inclusiv să se vaccineze cu același tip de ser administrat la prima doză.

 

Explicațiile au fost furnizate de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Centrului Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare Anti-Covid (CNCAV).

„Începând de luni, 8 noiembrie, persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson, care au mai mult de 6 luni, se pot vaccina și cu doza de rapel, de primă intenție cu vaccin pe bază de ARN mesager. Alternativ pot opta și pentru vaccinul de la Johnson&Johnson”, a declarat Valeriu Gheorghiță sâmbătă, la Maratonul Informării.

Așa cum acesta explica la finalul lunii octombrie, persoanele care au fost vaccinate cu Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minimum 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinuri pe baza de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna, iar în cazul în care se optează pentru Moderna, doza va fi întreagă. De asemenea, persoanele care au fost vaccinate cu vaccin de la compania Johnson&Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson&Johnson, opțiunea fiind a fiecărei persoane.

Vaccinul Johnson&Johnson, singurul ser anti-Covid administrat într-o singură doză, în prima etapă

Spre deosebire de vaccinurile pe bază de ARN mesager produse de Pfizer și Moderna, dar și de cel produs de AstraZeneca, vaccinul Johnson&Johnson a fost administrat într-o singură doză, acesta fiind utilizat masiv în maratoanele de vaccinare, de echipele mobile de vaccinare, dar și în cabinetele medicilor de familie. În ultima perioadă, odată cu înăsprirea restricțiilor pentru persoanele nevaccinate, serul de la Johnson&Johnson a devenit foarte căutat, având în vedere că persoana care se imuniza putea obține certificatul Covid la numai 10 zile de la administrarea primei doze.

În Prahova, serul este administrat în centrele de vaccinare de la Mediurg (Ploiești), Boldești-Scăeni și Puchenii Mari, dar și în cabinetele celor 101 medici de familie care participă la campania de vaccinare. Lista acestora poate fi consultată aici.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Sursa foto: rfi.fr - AP / Mary Altaffer via rfi.ro

Image