Rareş Bogdan, despre cum vom călători în UE după 1 iunie: „Nu mai putem călători cum am făcut-o până acum. Lumea s-a schimbat, Europa s-a schimbat"

Rareş Bogdan, despre cum vom călători în UE după 1 iunie: „Nu mai putem călători cum am făcut-o până acum. Lumea s-a schimbat, Europa s-a schimbat"

Europarlamentarul PNL, Rareş Bogdan, a explicat cum vom putea călători în Uniunea Europeană după 1 iunie.

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană nu impune cetățenilor vaccinarea, dar este una dintre condițiile care vor permite deplasarea extrem de ușoară în interiorul Uniunii.

"Practic certificatul are pe de o parte, în cazul în care ai vaccinarea făcută cu cele 3 plus 1 vaccinuri acceptate în Uniunea Europeană, este vorba de Pfizer, AstraZeneca și de Moderna plus Johnson & Johnson.

De asemenea poți să ai un test PRC negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țara respectivă din cele 27 de țări europene, respectiv să ai, și aici este o dezbatere, să ai anticorpi adică să fii trecut prin boală.

Asta se întâmplă dacă ești în primele 90 de zile, după ce ai trecut prin boală și nu prezinți niciun document, prezinți doar că ești în cele 90 de zile prin care ai depășit perioada în care ai fost infectat, după care dacă ai trecut cele 90 de zile prezinți și test anticorpi dacă acesta arată numărul de anticorpilor necesari  şi nu mai este nevoie nici de teste PCR nici de vaccin", a spus Rareş Bogdan la Antena 3

Întrebat apoi cum putem ști dacă avem anticorpii necesari Rareş Bogdan a precizat că vom vedea modalitatea de calcul, cert este că vaccinarea este soluția care va aduce imunizarea în masă așa cum s-a întâmplat în Israel şi Germania.

„Nu mai putem călători cum am făcut-o până acum. Lumea s-a schimbat, Europa s-a schimbat şi trebuie să înțelegem acest lucru că nu putem veni cu alte condiţii suplimentare", a mai spus Rareş Bogdan.

Întrebat apoi ce face România în cazul certificatului verde digital, mai ales că în cazul anticorpilor necesari sau în cazul testelor PCR nu există o platformă din care să se extragă date, așa cum este în cazul vaccinării, europarlamentarul Rareş Bogdan şi-a exprimat optimismul că România nu va rămâne în urmă la acest capitol.

„Eu sper să fim pentru că ar fi o aberație care ne-ar pune într-o situație critică la nivel european. România are la nivelul Europei cele mai multe creiere anexate dezvoltări pe digital şi pe tot ce înseamnă informatică. Noi exportăm materie cenușie peste tot mai ales la Londra. Cred că cei de la STS împreună cu companii private, dacă e cazul, ar trebui să asigure această platformă pentru că altfel am fi rușinea Europei, astfel încât pe 1 iulie să ne putem interconecta cu această bază", a mai spus Rareş Bogdan.

Sursă foto Antena 3.

 

Image
Image
Image