Republica de sub Castani. Seria weekend-urilor tematice de pe Bulevardul Independenței va fi deschisă de Campionatul Național de Super Slalom

Camionatul Național de Super Slalom Trofeul Ploiești program Bulevardul Independenței

Peste 80 de concurenți se vor alinia la start, în weekend, pentru cursele programate în cadrul etapei Trofeul Ploiești din Campionatul Național de Super Slalom. Este primul eveniment din seria celor peste 20 programate să se desfășoare la sfârșit de săptămână, în următoarele luni, pe Bulevardul Independenței.

Campionatul de la Ploiești aniversează 15 ani de slalom auto în România. Competiția se va derula sâmbătă și duminică, incluzând cursele de Super Slalom, Vehicule electrice și Slalom Junior.

Spectatorii vor avea la dispoziție, pe parcursul weekendului, pe Bulevard, inclusiv o zonă dedicată energiei regenerabile, zona de street food & lounge, workshop-uri tech cu activități pentru toate vârstele și o tombolă cu premii, la care participanții vor avea inclusiv șansa de a urca în dreapta, într-o mașină de competiție.

Programul Campionatului Național de Super Slalom - Trofeul Ploiești

 

•    Sâmbătă, 10 mai
11.00 – 19.00 | Antrenamente oficiale


•    Duminică, 11 mai
10.30 | Manșă de recunoaștere
13.30 | Două manșe de concurs – Live pe YouTube FRAS
19.30 | Festivitatea de premiere

„Acest eveniment va transforma Bulevardul Independenței într-un circuit stradal spectaculos, marcând debutul sezonului 2025 al acestei competiții naționale”, promit reprezentanții Primăriei Ploiești. 

Competiția este organizată de GT Auto Club Sportiv, sub egida FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv ), în parteneriat cu municipalitatea ploieșteană. 

Pentru acest eveniment, pe Bulevard vor fi instituite restricții de circulație, începând de vineri seară.

Foto arhivă