COD PORTOCALIU DE NINSORI. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă în tot județul. Sunt valabile în continuare restricții pe mai multe sectoare de drum.
Situația drumurilor naționale, pe raza județului Prahova
- DN1 – E60 - între km 39+300 și 88, traficul rutier se desfășoară cu dificultate, din cauza ninsorii și a stratului de zăpadă frământată, cu grosimi de 3–4 cm. Intervenția este asigurată permanent, cu utilaje de deszăpezire aflate în acțiune.
- DN1 Bănești – Câmpina – Comarnic - circulația se desfășoară în condiții normale, pe carosabil umed, fără depuneri consistente de zăpadă
- DN1 Sinaia, Bușteni și Azuga - traficul este fluent, cu ninsori ușoare și temperaturi negative.
- Pe DN72, DN1B, DN1D, precum și pe DN1A – Valea Popii – Cheia, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, cu trafic normal spre redus și carosabil parțial acoperit cu zăpadă frământată, intervențiile fiind continue pentru menținerea viabilității drumurilor.
Situația drumurilor județene și în municipiul Ploiești
- Pe drumurile județene aflate în competență și pe raza municipiului Ploiești se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, cu temperaturi pozitive și carosabil acoperit cu zăpadă.
- DJ 101A – DJ 101G, în localitățile Poienarii Burchii, Sârca, Tinosu și Brazi - circulația se desfășoară în condiții de iarnă, fiind semnalată o îngreunare a traficului pe DJ 101G, în zona Combinatului Brazi, din prisma unui ansamblu de vehicule care nu poate continua deplasarea.
- DJ 100B – DJ 101F, în localitățile Valea Călugărească, Dumbrava, pe DJ 155, DJ 102, DJ 129, DJ 140 în localitățile Păulești, Găgeni și pe DJ 100B, DJ 101D, DJ 101E Balta Doamnei, Gherghița, carosabilul este acoperit cu zăpadă, iar circulația se desfășoară prudent, în condiții specifice sezonului rece
- În municipiul Ploiești, ninge la acest moment. Pe arterele principale, carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată, iar pe arterele secundare, stratul de zăpadă este prezent pe întreaga suprafață de rulare. S-a intervenit cu utilaje dotate cu lamă și material antiderapant, atât pe municipiu, cât și pe întreaga rețea de drumuri județene.
Pe Autostrada A3 și A7, circulația vehiculelor este restricționată.
„Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Prahova sunt în teren, acționează permanent pentru monitorizarea traficului, fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere, utilizând mijloace speciale de avertizare luminoasă pentru creșterea vizibilității.
Recomandăm tuturor conducătorilor auto:
• să adapteze viteza la condițiile de drum;
• să evite manevrele riscante și depășirile nejustificate;
• să păstreze distanța de siguranță;
• să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru iarnă”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale, ÎNCHISE miercuri dimineață
Sursa foto: IJP Prahova


