Vor fi restricții de trafic, în următoarele zile, pe mai multe străzi din Ploiești. Sâmbătă dimineață, strada din fața Palatului Culturii va fi închisă pentru evenimentele dedicate Zilei Imnului, în timp ce luni seară se închide circulația în vecinătatea stadionului „Ilie Oană”.
Sâmbătă, cu ocazia Zilei Imnului Național, Primăria Ploiești organizează o serie de manifestări în parcarea dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ, în colaborare cu Garnizoana Ploiești și cu Filarmonica „Paul Constantinescu”. Între orele 6.00 și 11.30, traficul rutier va fi restricționat în zonă.
„Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat închiderea circulației rutiere pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola - zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), sâmbătă, 29 iulie 2023, în intervalul orar 06.00-11.30, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Național, care vor avea loc pe esplanada Palatului Culturii. Reamintim, în acest context, că Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită în municipiul nostru, sâmbătă, 29 iulie 2023, printr-o serie de manifestări organizate de Primăria Municipiului Ploiești, în colaborare cu Garnizoana Ploiești. În cadrul acestei ceremonii, începând cu ora 10.00, pe esplanada Palatului Culturii, Imnul Național al României va fi interpretat de către Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu”, a detaliat administrația locală, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Restricții de trafic, luni, în zona stadionului „Ilie Oană” din Ploiești
Luni, traficul va fi restricționat pe străzile din zona arenei „Ilie Oană”, între orele 16.15 și 20.15, pentru asigurarea perimetrului și a măsurilor de siguranță cu ocazia meciului de fotbal dintre Petrolul și FC Voluntari.
„Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52 privind restricționarea luni, 31.07.2023, în intervalul orar 16.15-20.15, a căilor de acces pietonal și rutier, în zona stadionului «Ilie Oană» din Ploiești, pe străzile Stadionului, Alexandru Vlahuță și Mihai Bravu. Măsura a fost dispusă pentru desfășurarea, în condițiile impuse de către Federația Română de Fotbal și Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova «Colonel Alexandru Enescu», a meciului oficial din cadrul Ligii 1, între echipele FC PETROLUL PLOIEȘTI și FC VOLUNTARI, care va avea loc în aceeași zi, începând cu ora 18.15”, a mai anunțat Primăria Ploiești, într-un alt comunicat, trimis tot vineri.


