România intră în Schengen cu frontierele terestre. Vezi când vor fi ridicate restricțiile

Schengen
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Decizia de ridicare a verificărilor la frontierele terestre Schengen pentru Bulgaria și România este primul punct pe ordinea de zi a Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne de joi, arată agenda privitoare la ședința care urmează să aibă loc.

Potrivit ziare.com, se așteaptă ca decizia să fie confirmată în jurul orei 11:00, ora României. În proiectul de decizie, aprobat unilateral de ambasadorii statelor din UE la sfârșitul lunii noiembrie, este scris că verificările vor fi ridicate de la 1 ianuarie 2025, potrivit Rador Radio România.

Decizia Consiliului UE este așteptată după ce, săptămâna trecută, guvernul olandez a anunțat că va susține Sofia și Bucureștiul, informează BTA conform sursei citate.

În luna noiembrie, Budapesta a fost gazda unei întâlniri, în timpul președinției ungare a Consiliului UE, între miniștrii de interne ai Bulgariei, României și Austriei, după ce Viena și-a exprimat intenția de a ridica veto-ul din cauza căruia anul trecut au fost ridicate doar frontierele aeriene și maritime Schengen pentru Bulgaria și România.

Austria a anunţat luni, 9 decembrie, că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată.

Austria a opus un veto extinderii Schengen în urmă cu doi ani, în ciuda recomandării Comisiei Europene, deoarece a considerat că frontiera externă a Uniunii Europene nu este bine protejată în România şi Bulgaria împotriva imigraţiei ilegale.

România şi Bulgaria au primit acces parţial la spaţiul Schengen începând cu 31 martie, cu deschiderea frontierelor aeriene şi maritime, dar nu şi a celor terestre.

 Sursă foto ziare.com

 

Image