Rusia încearcă să obțină retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, ca parte a cerințelor sale de securitate, relatează g4media.ro citând agenția de presă RIA Novosti.
Propunerile Rusiei privind garanțiile de securitate cerute Occidentului includ retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, care s-au alăturat alianței după 1997, a anunțat vineri Ministerul rus de Externe, potrivit sursei citate.
„Unul dintre fundamentele inițiativei noastre, despre care ați menționat, este formulat în mod special foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Este vorba despre retragerea forțelor străine, a echipamentelor și armamentelor, precum și alte demersuri pentru a reveni la configuraţia care era în 1997 pe teritoriul ţărilor care nu erau membre NATO la acea dată. Acestea includ atât Bulgaria, cât și România”, se arată în răspunsurile scrise ale Ministerului de Externe la întrebările primite la conferința de presă anuală a lui Serghei Lavrov.
127.000 de soldaţi se află în apropierea graniţele Ucrainei
În prezent, Rusia a concentrat în apropiere de graniţele Ucrainei aproximativ 127.000 de soldaţi, a declarat miercuri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare de la Kiev, Aleksei Danilov, menţionând că pentru o ofensivă terestră la scară largă Moscova ar avea nevoie de circa 1 milion de soldaţi, relatează agenţia de presă Liga.net potrivit sursei citate.
Moscova neagă că ar intenţiona să invadeze Ucraina şi îşi susţine dreptul de a efectua manevre pe propriul teritoriu şi în limitele Uniunii statale Rusia-Belarus, respingând de asemenea ideea că aceasta ar escalada situaţia la frontiera ucraineană.
Manevrele militare lansate de armata rusă de la începutul anului au amplificat temerile occidentale cu privire la o escaladare iminentă la graniţa cu Ucraina.
Secretarul de stat american Antony Blinken a promis miercuri la Kiev sporirea ajutorului militar al SUA pentru Ucraina şi a avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin are capacitatea de a-şi „dubla” prezenţa militară la graniţa cu Ucraina într-un „timp foarte scurt”.
Foto g4media.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!