Specialiștii Stației Pomicole Istrița recomandă protejarea pomilor prin fumigație, sobițe sau văruire

fumigație livada sobițe
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanții Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Istrița din județul Buzău au transmis o serie de recomandări pentru protejarea pomilor în contextul temperaturilor scăzute înregistrate în aceste zile. Livezile pot fi protejate prin fumigație, cu sobițe sau prin văruire, au exemplificat aceștia.

„Din cauza temperaturilor negative, specii termofile și cele care înfloresc devreme vor fi afectate. Pomii din speciile care nu au reușit să înflorească nu vor avea probleme la -1, -2 grade Celsius. În livezile noastre predomină prunul și cireșul, prunii nu vor fi afectați, nici cireșii care ușor încep să înflorească. Dacă avem o zi, două cu temperaturi scăzute pe timpul nopții nu vor fi probleme, dacă va fi o perioadă mai lungă și pleacă în vegetație, atunci pot apărea situații mai delicate. Nu am depășit însă zona de risc, este un episod de îngheț târziu de primăvară, dar mai pot apărea probleme la finalul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Încă există un potențial risc, pericolul nu a trecut, luna aprilie este capricioasă, au fost și zăpezi în anii anteriori, încă nu am depășit toate riscurile”, a declarat, pentru Agerpres, șeful Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Istrița, Rareș Pândaru.

Pentru a menține temperatura pomilor la un nivel care să asigure și să protejeze florile sau mugurii, este nevoie de fumigație, dar și de utilizarea caolinului.

O altă metodă, la îndemâna oricui, ar fi văruirea pomilor fructiferi.

„Sunt diferite metode, metodele prin fumigație cu tot felul de materiale vegetale sau sobițe care produc fum excesiv, cu paie, cu fân. Se aprind în perioada de îngheț și acel fum ridică puțin temperatura și protejează. Dacă avem temperaturi de -3, -4 grade Celsius este foarte greu de ridicat temperatura într-o zonă sigură. Mai sunt anumite produse care se aplică și protejează de îngheț, o metodă în curți este văruitul pomilor care mai ajută din acest punct de vedere sau aplicarea de caolin care dă naștere unei pelicule albicioase pe suprafața pomului și îl face să plece mai târziu în vegetație, deoarece respinge razele soarelui. Metoda aceasta trebuie aplicată devreme, la finalul lunii februarie, la început de martie astfel încât să respingă razele soarelui, iar pomul să nu acumuleze căldura care să îl face să plece în vegetație. Dacă acum însă sunt în plină floare, metoda este cam târziu de aplicat”, a mai precizat Pândaru pentru sursa citată.

O informare meteo de temperaturi scăzute este valabilă la nivel național până joi.

 

 

Image
Image