Stare de alertă sporită în mai multe baze militare europene, inclusiv din România, pe fondul temerilor privind un atac terorist

nivel alertă baze militare europa

Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare.

Informația a fost făcută publică de CNN, care citează oficiali americani.

Bazele respective, inclusiv garnizoana armatei americane din Stuttgart, Germania, unde se află sediul Comandamentului european al SUA, şi-au ridicat duminică nivelul de alertă la „Charlie” al doilea cel mai înalt, scrie News.ro, citând sursa amintită. Potrivit Stars and Stripes, şi-au ridicat nivelul de alertă şi bazele militare Rheinland-Pfalz şi Ramstein, dar şi baze din România şi Bulgaria.

Nivelul de alertă Charlie „se aplică atunci când are loc un incident sau când sunt primite informaţii care indică faptul că este probabilă o formă de acţiune teroristă sau o acţiune îndreptată împotriva personalului sau a instalaţiilor”, potrivit armatei americane.

Unul dintre oficialii americani, care este cantonat la o bază din Europa, a declarat pentru CNN că nu a mai văzut acest nivel de ameninţare „de cel puţin 10 ani” şi a spus că, de obicei, înseamnă că armata a primit o „ameninţare activă-fiabilă”, mai notează News.ro.

Nu se ştie clar ce informaţii au declanşat măsurile de securitate sporite, însă autorităţile europene au avertizat cu privire la o potenţială ameninţare teroristă pe continent, în special înainte de Jocurile Olimpice de la Paris din iulie şi în timpul Campionatului European de fotbal din Germania.