Stare de alertă în Galați și Vaslui. Bilanțul morților a ajuns la 7

stare de alertă inundații galați si vaslui
Sursa foto: INHGA
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a aprobat instituirea stării de alertă, în cele două județe, conform propunerii venite de la comitetele județene pentru situații de urgență din Galați și Vaslui, județe cu aproape 50 de localități afectate de inundațiile de zilele trecute.

„Urmare a hotărârilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență constituite în județele Galați și Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două județe.

În acest sens, de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență a fost trimisă informarea către Instituțiile Prefectului Galați și Vaslui, urmând să fie emise noi horărâri ale CJSU care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităților afectate”, a transmis MAI.

Centralizările făcute de Prefectura Galați arată că sutn afectate aproximativ 6.000 de gospodării din 26 de localităţi, precum și porțiuni de drumuri județene și naționale: DN 25, DN 26, DJ 251, DJ 253, DJ 242, DJ 242B, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A , DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255. 

Și Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a propus, de asemenea, declararea stării de alertă în judeţ, măsură care permite deblocarea fondurilor necesare pentru a oferi sprijin financiar şi logistic populaţiei afectate. În județ au fost afectate 20 de localităţi.

Între timp, bilanțul inundațiilor a ajuns la șapte morți. O nouă victimă a fost găsită luni, la Grivița, după alte patru de sâmbătă și două găsite în cursul zilei de duminică.

 

 

 

 

 

Image