MAE a emis o alertă de călătorie pentru Suedia. Regatul reintroduce controalele la frontieră, până în primăvară.
"Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Suediei că autoritățile locale au anunțat reintroducerea controlului la frontiera de stat, până în data de 11 mai 2024.
Astfel, cetățenilor li se recomandă să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe durata călătoriei spre și dinspre Regatul Suediei, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate).
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatori, în regim de permanență.
MAE a emis alertă de călătorie pentru Bulgaria. Circulația prin două tuneluri, între Ruse și Sofia, oprită până în vara anului viitor
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463", a anunțat MAE.