Luminițele de sărbători vor fi aprinse sâmbătă seară. Tot pe 30 noiembrie va fi deschis, la Ploiești, Târgul de Crăciun. Seara se va încheia cu un concert live, în centrul orașului.
„Pe 30 noiembrie, la ora 19:00, vă invităm să ne bucurăm împreună de un moment de poveste: aprinderea luminilor de Crăciun în Republica lui Moș Crăciun! Anul acesta, spectacolul magic al sărbătorilor este deschis de copiii ploieșteni, adevărații spiriduși ai Crăciunului!”, a anunțat, miercuri, Primăria Ploiești.
Spiridușii lui Moș Crăciun. Copiii din Ploiești vor aprinde, anul acesta, luminițele de sărbători
În aceeași seară va urma concertul live cu trupa VICII și Liviu Teodorescu.
De sâmbătă vor fi deschise și parcul de distracții, patinoarul și căsuțele cu dulciuri și cadouri de sezon.


