Guvernul a publicat noul proiect privind pensiile magistraților

pensiile magistraților proiect nou

Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților, coinițiat de Ministerul Muncii și Ministerul Justiției, a fost publicat în procedură de transparență decizională.

„Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă.

Totodată, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.

În cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieșirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice, va fi de 10 ani”, au precizat reprezentanții Executivului.

Proiectul poate fi consultat AICI.

Având în vedere importanța unui proces de legiferare rapid, Guvernul își exprimă speranța că procesul de avizare, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, se va derula cu celeritate”, adaugă aceștia în comunicatul de miercuri seară.

CCR. Legea privind pensiile magistraților - neconstituțională

Curtea Constituţională a admis, în octombrie, pe formă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după sesizarea depusă de Înalta Curte (ICCJ) față de legea pe care Executivul își asumase răspunderea.