Trei localităţi din Prahova intră de luni în cel mai roşu scenariu de până acum, după creşterea ratei de infectare

Trei localităţi din Prahova intră de luni în cel mai roşu scenariu de până acum, după creşterea ratei de infectare

Restricţii mai stricte, începând din 5 aprilie, în mai multe localităţi din Prahova! În trei dintre cazuri, la Băicoi, Cosminele şi Olari, se va intra în cel mai strict scenariu de până acum, după ce ratele de infectare de aici au depăşit pragul de 4 cazuri COVID la mia de locuitori.

Măsurile au fost aprobate sâmbătă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi se vor aplica începând de luni, 5 aprilie. Hotărârea a vizat actualizarea restricţiilor în mai multe localităţi, în funcţie de evoluţia ratei de infectare COVID. În cazul oraşului Băicoi, care are o rată de infectare de 4,66 la mie, locul al patrulea pe judeţ, şi al comunelor Cosminele (4,23) şi Olari (lider pe judeţ, cu 5,88 la mie), se intră în ceea ce, practic, ar putea fi considerat cel mai roşu scenariu de până acum, în contextul în care în Prahova nu sunt depăşiri ale pragului de 7,5.

Iată ce restricţii se aplică în localităţile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1000 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 locuitori:
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu excepția situațiilor prevăzute la art.2, alin.(1), pct.21 din anexa nr.3 la H.G. nr.293/2021;
2. Măsura prevăzută la punctul 1 nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori;
3. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 27 martie – 28 martie 2021, în intervalul orar 18.00 – 22.00, pentru deplasarea și praticiparea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah;
4. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 03 aprilie – 04 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;
5. Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05.00 – 18.00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. Măsura nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori;
6. Prin excepție de la prevederile punctului 5, în intervalul orar 21:00 - 05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
7. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Măsura nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori.