Acesta a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, pe strada Mărăşeşti, în urma acccidentului rezultând rănirea minorului.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 26 octombrie, despre producerea unui accident rutier pe strada Mărășești, în municipiul Ploiești.
Din primele verificări de la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 29 de ani, care conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un motociclu condus de către un minor de 16 ani, care avea permis categoria A1.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului.
Accident pe DN 1, sâmbătă, zona Cornu
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Foto cu caracter ilustrativ


