VIDEO 🎦 Control al CJ Prahova și Prefecturii, azi-noapte, la un centru din Prahova, destinat persoanelor cu dizabilități

control cj centru persoane diabilitati călinești
Sursa imagini: CJ Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu dizabilități din Călinești a fost din nou locul unui control inopinat, la un an după ce unitatea a fost închisă temporar de ANPC, în urma neregulilor găsite în timpul unor acțiuni de verificare. De această dată, la fața locului au ajuns președintele și unul dintre vicepreședinții CJ Prahova, prefectul de Prahova și directorul DGASPC, instituția care are în administrare acest centru social.

*******************************************

UPDATE

*******************************************

Prima parte a verificărilor a fost transmisă live, pe Facebook. La control au luat parte președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, vicepreședintele CJ Mario Daniel Soare, prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, și Simona Albu, noul director al DGASPC Prahova. Aceștia au vizitat mai multe pavilioane ale centrului de la Călinești, cerând să vadă inclusiv saloanele și grupurile sanitare.

Virgiliu Nanu a remarcat că un număr destul de mic de angajați se afla în tură, la momentul verificărilor, și a cerut detalii despre numărul beneficiarilor aflați în centru, la acest moment. De asemenea,  el a atras atenția personalului cu privire la amenajarea unor spații, criticând, de exemplu, faptul că în baia unui salon nu mai exista geamul, ceea ce însemna că beneficiarii erau nevoiți să se spele în frig. Tot Nanu a remarcat, pe unul din holuri, camera de supraveghere orientată aiurea, care numai monitorizare nu asigura.

Verificările vin la un an după ce ANPC a cerut închiderea temporară a centrului de la Călinești. Acolo au mai fost probleme și anterior, la un moment dat fiind confirmat inclusiv un focar de râie. 

 

 

Image
Image