VIDEO 🎦 Ministrul Transporturilor, anunț despre Autostrada Moldovei. Până la finalul anului se va circula pe A7, între Ploiești și Focșani

a7 autostrada moldovei stadiu de realizare
Foto din arhivă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și premierul Marcel Ciolacu au efectuat o nouă vizită de lucru pe A7 Autostrada Moldovei, anunțând ulterior că, pe mai multe tronsoane, stadiul lucrărilor este de peste 90%, iar acestea vor fi date în circulație în perioada octombrie - decembrie. Grindeanu este convins că, până la finalul anului viitor, românii vor putea circula pe autostradă, de la Ploiești la Pașcani.

„Patru loturi, per total, între Buzău şi Focşani, sunt la peste 90%. Discuţiile pe care le-am avut cu constructorul ne duc la următorul calendar pe aceste patru loturi: între Buzău şi Focşani, la finalul lunii octombrie, deci peste o lună şi un pic, în jurul lui 1 noiembrie, putem da în circulaţie lotul I, fără podul de la Buzău, lotul II şi lotul IV. Lotul III cam într-o lună după, deci cam în jurul datei de 1 decembrie, iar podul, care oricum ar face legătura spre acel lot care este încă în lucru, de abia a fost dat către constructor, pe finalul anului. Cert este că între Buzău şi Focşani, cam la începutul lunii decembrie se va circula pe toate cele patru loturi”, a afirmat Sorin Grindeanu.

La un stadiu de realizare de peste 90% s-a ajuns și pe primele două loturi de pe tronsonul Ploiești - Buzău. „Celelalte două loturi care au termen de finalizare anul acesta, între Ploieşti şi Buzău, sunt tot în jur de 90%, ceea ce ne duce ca şi calendar în aceeaşi perioadă ca acestea patru (loturile dintre Focşani şi Buzău - n.red.). De aici în sus, spre Paşcani, suntem la peste 50% între Focşani şi Bacău şi în jur de 40% între Bacău şi Paşcani, astfel încât sfârşitul anului viitor să se poată circula de la Bucureşti la Paşcani pe autostradă. Nu am niciun fel de emoţii că acest lucru se va întâmpla şi constructorul îşi va face treaba aşa cum şi-a făcut-o şi până acum”, a adăugat ministrul.

Într-o postare publicată ulterior pe rețelele de socializare, acesta a anunțat că „anul acesta se va putea circula pe mai mult de 130 km din cei 320 ai acestei autostrăzi (finanțare prin PNRR). Atât pe cele două loturi (49,35 km) de la Ploiești la Pietroasele, cât și pe toate cele 4 loturi (82,44 km) de la Buzău la Focșani circulația va fi deschisă în octombrie și noiembrie”.

 

Image