Cine a spus că, dacă stai la bloc, nu poți găsi soluții ingenioase pentru a intra în atmosfera de Crăciun. De ani de zile, Tiberiu reușește să facă acest lucru bucurându-și nu doar familia, ci și vecinii, ba chiar un cartier întreg.
De 1 Decembrie, un mândru tricolor a fost arborat pe blocul lui Tiberiu, iar imediat după aceea ploieșteanul s-a apucat din nou de treabă: montarea decorațiunilor de sărbători. Face acest lucru de ani buni, pentru bucuria sa și a familiei, dar și pentru cea pe care o oferă, astfel, vecinilor și oamenilor din tot cartierul.
Ploieșteanul este servant pompier, așa că este obișnuit, prin prisma profesiei, să vadă oameni puși la grele încercări, dar și fericirea ori speranța din ochii celor salvați. Acasă, își continuă misiunea, cu gesturi precum cel pe care îl face la fiecare Crăciun
Blocul în care locuiește, aflat pe str Gh. Grigore Cantacuzino, aproape de intersecția de la Biserica Eroilor, iese în evidență întotdeauna, de sărbători. Tiberiu a folosit, anul acesta, nu mai puțin de 200 de metri de instalații luminoase, cu care a decorat ultimul etaj. Toate au fost cumpărate din banii săi și tot din banii lui achită și factura la energie electrică. Nu renunță însă la acest obicei, chiar dacă este unul destul de costisitor, pentru că bucuria pe care o aduce nu are preț.
Spectacole de Crăciun, din 4 decembrie, în cartierele Ploieștiului. Programul evenimentelor


