A nins pe Valea Prahovei, duminică, timp de mai multe ore, pe durata avertizării cod galben care a vizat tot județul Prahova.
Imaginile surprinse de cititorii noștri, la Poiana Țapului, arată un veritabil episod de iarnă.
Șase persoane rănite în accidentul petrecut pe Valea Prahovei au ajuns la spital
Alerta meteo de ninsori a expirat duminică seară, la ora 23.00. În schimb, ANM a emis o nouă informare, valabilă până joi, la ora 18.00, potrivit căreia vremea va fi deosebit de rece, atât ziua cât și noaptea, iar la munte ar mai putea fi înregistrate precipitații sub formă de ninsoare.
„Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 10 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 și 2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade. Local se va produce brumă și îngheț la sol.
Vor fi intervale cu precipitații, ninsori la munte și în jumătatea de nord a țării și mixte în sud.
Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45...50 km/h în cea mai mare parte a țării”, au anunțat meteorologii.


