Vremea se dezlănțuie, vineri după-amiază. Peste 20 de județe sub COD PORTOCALIU de VIJELII

Este alertă la nivel naționale, ca urmare a avertizării emise vineri, la prânz, de Administrația Națională de Meteorologie. Cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură se află, de la ora 15.00, până sâmbătă, la ora 10.00, sub cod portocaliu de vreme instabilă. În aceste zone va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni, precum și frecvente descărcări electrice.

În aproape tot restul țării, cu excepția județelor Arad, Bihor, Satu Mare și Sălaj, ANM a instituit cod galben tot până sâmbătă, la ora 10.00, deoarece vremea va fi instabilă. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

ANM mai anunță că instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării.

 

  

Image
Image
Image