„Brain rot” sau “putregai cerebral” este cuvântul anului 2024

Brain rot

Oxford University Press a anunţat “Brain rot” ca fiind cuvântul anului 2024, votanţii având de ales între şase cuvinte propuse pe o listă.

„Brain rot” este definit ca fiind „presupusa deteriorare a stării mentale sau intelectuale a unei persoane, considerată în special ca fiind rezultatul consumului excesiv de materiale (în prezent, în special conţinut online) considerate a fi triviale sau lipsite de provocare”, scrie Hotnews.ro.

Oxford University Press a declarat de asemenea că termenul „a căpătat o nouă importanță în 2024 ca un termen utilizat pentru a surprinde preocupările legate de impactul consumului excesiv de conţinut online de calitate scăzută, în special pe reţelele de socializare”.

Prima utilizare a expresiei “Brain rot” a fost consemnată în cartea „Walden” a lui Henry David Thoreau, în 1854.

„Brain rot se referă la unul dintre pericolele percepute ale vieţii virtuale şi la modul în care ne folosim timpul liber. Se simte ca un capitol următor îndreptăţit în conversaţia culturală despre umanitate şi tehnologie. Nu este surprinzător faptul că atât de mulţi votanţi au îmbrăţişat termenul, aprobându-l ca fiind alegerea noastră din acest an”, a declarat Casper Grathwohl, preşedintele Oxford Languages.

Printre câştigătorii recenţi ai premiului Oxford se numără “rizz”, o abreviere a cuvântului charisma, care a luat titlul anul trecut.