Asociația „Minunea Vieții” organizează sâmbătă după-amiază, la Ploiești, evenimentul „Marșul pentru Viață 2025 . Fiecare om contează”. Astfel de evenimente vor avea loc astăzi și în alte orașe din țară și din Republica Moldova, în cadrul campaniei „Luna pentru viață”.
Evenimentul de la Ploiești, la care sunt așteptate să participe aproximativ 300 de persoane, va începe la Biserica Buna Vestire, din str. Plevnei nr. 2, de unde se va pleca în marș pe traseul Biserica Sf. Antonie cel Mare - scuarul I.L.Caragiale (pe str. Covurlui și str. Radu Stanian), continuând pe trotuarul B-dul Independenței spre Centru - catedrala Sf. Ioan Botezătorul, apoi pe trotuarul B-dul Republicii, până la statuia Mihai Viteazul. Se estimează participarea a aproximativ 300 de persoane la eveniment.
Elevele care au întrerupt studiile din cauza sarcinii sau pentru îngrijirea copilului pot solicita reînmatricularea. Măsura intră în vigoare din anul şcolar viitor
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației „Minunea Vieții” privind desfășurarea marșului pe 29 martie, în intervalul orar 13.00-15.30. Condiția este ca, pe toată durata, participanții să utilizeze doar partea de trotuar. Excepția va face doar partea de început, care va fi de aproximativ 5 – 10 minute. Este vizată zona dintre Biserica Buna Vestire și scuarul I.L.Caragiale: plecare de la Biserica Buna Vestire, pe str. Plevnei, aproximativ 50 m spre strada Arcași, str. Buna Vestire (aproximativ 30 m), str. Covurlui (aproximativ 300 m), str. Ștefan cel Mare (aproximativ 50 m), str. Radu Stanian (aproximativ 130 m), str. Democrației (aproximativ 10 m), str. Golești (aproximativ 100 m), cu ieșire în Bulevardul Republicii la scuarul I. L. Caragiale, pe trotuar.
„Marșul pentru Viață 2025” face parte din campania națională „Luna pentru viață”, ce include pe toată durata lunii martie activități de informare, educație și sprijin, dedicate vieții femeilor însărcinate și copiilor încă nenăscuți. Tema din acest an este „Fiecare om contează”.
Evenimentul de sâmbătă își propune să transmită un mesaj clar și puternic: fiecare viață are valoare, iar sprijinul oferit femeilor însărcinate aflate în dificultate poate face diferența, într-o societate în care multe femei se confruntă cu lipsa sprijinului emoțional, financiar sau social.