Încă un proiect propus de Primăria Plopeni va fi finanțat prin Compania Națională de Investiții

Încă un proiect propus de Primăria Plopeni va fi finanțat prin Compania Națională de Investiții

Primăria Plopeni a fost informată, printr-o adresă din partea Companiei Naționale de Investiții, că proiectul “Înfiintare alee pietonală cu sistem de iluminat public și amenajare sistem de colectare a apelor pluviale (șanțuri betonate) pe DJ 102 partea dreaptă (Bariera CF - Biserică), orașul Plopeni, județul Prahova” a fost inclus pe lista-sinteză, ceea ce însemnă că obiectivul va beneficia de finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin CNI.

Potrivit situației oficiale publicate de CNI, ar fi al treilea proiect pentru care autoritățile din Plopeni obțin finanțare din această sursă, după cel vizând căminul cultural (finalizat cu un buget de aproape 2 milioane de lei) și construirea sălii de sport de la Școala Generală, care este în derulare și beneficiază de un buget de aproximativ 3,4 milioane de lei.