14 locuințe noi din Cartierul Libertății au fost date în folosință

14 locuințe noi din Cartierul Libertății au fost date în folosință

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a anunțat, joi, că au fost date în folosinţă primele 14 locuinţe din noile blocuri construite în Cartierul Libertăţii Ansamblul 9 Mai.

“La sediul municipalităţii ploieştene s-au semnat 14 contracte de închiriere pentru noile locuinţe din cartierul Libertăţii, iar ploieştenii respectivi se vor putea muta, cât de curând, în noile case. În perioada următoare se vor semna şi celelalte contracte de închiriere.

Noile locuinţe, situate în strada Libertății nr. 3, sunt repartizate către persoanele îndreptăţite prevăzute la art.1 alin.3 din O.U.G. nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, în funcție de ordinea de prioritate, stabilită potrivit hotărârilor emise de Consiliul Local Ploieşti, cu respectarea legii”, a precizat edilul.

La începutul lunii decembrie, Primăria Ploiești a anunțat că a fost demarată procedura de recepție pentru 120 de apartamente nou construite, în Cartierul Libertății. “Vreau să precizez că toate dosarele pentru astfel de locuințe, aflate în evidența noastră, vor fi atent analizate, încât repartizarea noilor locuințe din strada Libertății să fie efectuată legal și echitabil”, preciza Andrei Volosevici, la vremea respectivă.

Tot atunci, edilul a anunțat că autoritățile locale iau în considerare să acordăm o parte dintre aceste unități locative cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în spitalele din Ploiești.