ACTUALIZARE: Verificările DNA de la Primăria Ploieşti ar fi plecat de la o plângere depusă în 2019 de Adrian Dobre

ACTUALIZARE: Verificările DNA de la Primăria Ploieşti ar fi plecat de la o plângere depusă în 2019 de Adrian Dobre

DNA Ploieşti a solicitat astăzi documente din partea Primăriei Ploieşti cu privire la activităţile de curăţenie a căilor publice şi ridicare a gunoaielor din punctele negre derulate în ultimii ani, potrivit unor surse din instituţie. Aceleaşi surse anunţă că verificările ar fi plecat de la o plângere depusă în urmă cu aproximativ un an şi jumătate de fostul primar.

În vara lui 2019, după un control făcut de Curtea de Conturi, primarul Adrian Dobre reclama o serie de abateri în activitatea de salubritate, vorbind despre facturi umflate şi despre străzi care figurau ca fiind curăţate frecvent deşi erau impracticabile, fiind incluse în programe de canalizare. Primarul din mandatul 2016-2020 mai spunea, la acea vreme, că a descoperit neconcordanţe şi în privinţa activităţilor de ecologizare a aşa-ziselor puncte negre, explicând că în urma unor activităţi ample s-a ajuns la ridicarea unor cantităţi de 30-50 de tone de deşeuri pe zi, în timp ce în alte zile, fără să existe dovezi privind o activitate susţinută, s-ar fi ajuns în mod suspect să fie decontate şi cantităţi de până la 150 de tone. La momentul respectiv, edilul i-a criticat în termeni duri pe reprezentanţii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, cei care au sarcina de monitorizare a acestui serviciu.

Surse din Primăria Ploieşti anunţă că DNA ar fi solicitat informaţii vizând contractul de curăţenie a căilor publice, unde sunt incluse atât deszăpezirea, cât şi curăţarea punctelor negre şi ecologizarea domeniului public. Primăria este în relaţie contractuală directă cu Rosal, separat de contractul pentru ridicarea gunoiului menajer şi selectiv, unde contractul e derulat de acelaşi operator, dar gestionat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" Prahova.

Image
Image
Image