Al șaselea ordin emis de prefectul de Prahova, pentru încetarea mandatului unui primar

Al șaselea ordin emis de prefectul de Prahova, pentru încetarea mandatului unui primar

Prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, a emis, marți, un nou ordin de încetare a mandatului pentru un ales local care s-a înscris în alt partid decât cel pentru care a candidat la alegerile din 2016, când a fost votat. Cel vizat de această dată este primarul din Provița de Sus.

"Prefectul județului Prahova, domnul Cristian Ionescu, a emis ordinul de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a înscrierii în alt partid față de cel pentru care a candidat și a fost votat la alegerile locale din 2016, pentru primarul unității administrativ teritoriale (UAT) Provița de Sus. Dispoziția a fost emisă pe data de 15 septembrie 2020. Până acum, astfel de decizii au fost luate și pentru edilii UAT-urilor: Băicoi, Mizil, Bărcănești, Iordăcheanu și Păulești, precum și pentru doi consilieri județeni și 19 consilieri locali: Mizil (5), Albești Paleologu (3), Măgurele (3), Scorțeni (2), Iordăcheanu (4) și Posești (2)", a comunicat Prefectura Prahova.

Conform legislației în vigoare, în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar.

"Verificarea  apartenenței politice a unei persoane care candidează la alegerile locale din anul 2020, pentru funcția de primar, consilier local sau consilier județean se realizează de către birourile electorale de circumscripție care adoptă hotărâri de acceptare a candidaturii pentru persoanele participante, având la bază declarația persoanei de acceptare a candidaturii în cadrul căreia declară pe propria răspundere sub sancțiunea legii penale, apartenența sa politică, precum și lista cu propuneri de candidați a partidelor politice sub semnătura conducerii acestora care confirmă calitatea de membru al partidului politic respectiv pentru persoanele care sunt cuprinse în listă", explică reprezentanții Prefecturii Prahova.

Față de prevederile legale în vigoare, respectiv la: art. 160, alin.(1), lit. h, alin. (7), (9), (10), art. 204, alin. (2), lit. j, din Codul Administrativ, art.46, 47 și 52 din Legea 115/2015 pentru alegerea autorității publice locale și la art. 8, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.14/2003 – Legea partidelor politice, republicată,  apartenența politică a unei persoane care candidează la alegerile locale din anul 2020 e certificată de persoana în cauză care a completat și semnat declarația de acceptare a candidaturii, partidul care certifică calitate de membru al persoanelor din lista cu propunerile de candidați, respectiv hotărârea de acceptare a candidaturii a Biroului electoral de circumscripție, care garantează îndeplinirea condițiilor legale de către o persoană care și-a depus o candidatură pentru o funcție de ales local în cadrul alegerilor locale din anul 2020.

Tarcisius Ovidiu Ioan Movileanu, primarul demis de prefect în baza prevederilor legale amintite, a candidat, în anul 2016, din partea PSD, dar pentru alegerile locale din 2020 și-a depus o nouă candidatură, din partea PNL.

 

Image
Image
Image
Image