Apel al consilierilor PSD Ploieşti pentru sprijinirea localurilor de alimentaţie publică

Apel al consilierilor PSD Ploieşti pentru sprijinirea localurilor de alimentaţie publică

Într-un mesaj public transmis joi, reprezentanţii PSD în Consiliul Local Ploieşti anunţă că vor iniţia un proiect de hotărâre pentru sprijinirea domeniului HORECA şi fac apel la primarul Dobre şi la ceilalţi aleşi locali din forul legislativ ploieştean, pentru sprijinirea proiectului. În prinicipiu, acesta vizează acordarea unor scutiri pentru firmele care au localuri şi terase, iniţiatorii explicând că, din cauza pandemiei, aceste afaceri au fost puternic afectate şi încă sunt departe de a-şi reveni, mai ales că măsurile de protecţie actuale impun mărirea distanţelor între mese şi, automat, reducerea numărului de locuri disponibile pentru clienţi.

Consilierii PSD au propus reducerea până la finalul acestui an a chiriilor pentru terasele amplasate pe teritoriul municipiului. "Starea de alertă şi măsurile de distanţare socială impuse prin deciziile Guvernului României duc la diminuarea drastică a veniturilor investitorilor din domeniul alimentaţiei publice. Consilierii  locali PSD nu pot rămâne orbi la faptul că domeniul Horeca este în acest moment cea mai afectată ramură a economiei naţionale şi vrem să venim în sprijinul patronilor care nu vor putea deschide, încă, restaurantele la întreaga capacitate şi vor fi nevoiţi să reducă locurile de pe terasele de întâmpinare pentru a respecta regulile de distanţare socială şi de diminuare a riscului de răspândire a COVID-19. Trebuie să fim responsabili şi să venim în sprijinul celor care îşi desfăşoară afacerile în acest domeniu în municipiul Ploieşti, pentru a demonstra că ne pasă şi că suntem în stare să elaborăm măsuri menite să ajute atât investitorii, cât şi angajaţii firmelor din acest domeniu", se arată în comunicat

"Trecem printr-o perioadă dificilă, în care trebuie să dovedim responsabilitate şi să înţelegem problemele financiare şi sociale cu care se confruntă firmele care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul  municipiului Ploieşti", au mai transmis reprezentanţii PSD Ploieşti.

Image
Image
Image