Asistaţii din Ploieşti, puşi la muncă de Primărie. Unde şi ce vor avea de prestat

Asistaţii din Ploieşti, puşi la muncă de Primărie. Unde şi ce vor avea de prestat

Autorităţile ploieştene dezbat, zilele acestea, planul de acţiuni pe 2021 vizând beneficiarii de venit minim garantat sau alocaţii lunare pentru hrană. Conform documentului, aşa-zişii asistaţi vor putea fi chemaţi să muncească la Hipodrom, Sala "Olimpia", stadionul "Ilie Oană" sau Parcul Municipal Vest, dar şi pe albia Dâmbului, la locurile de joacă sau la unităţile de învăţământ, cu activităţi de la măturat, greblat şi strângerea gunoaielor şi până la deszăpezire.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de primarul Andrei Volosevici şi urmează să fie dezbătut săptămâna viitoare de Consiliul Local Ploieşti. PLanul anual stabileşte, practic, activităţile pe care municipalitatea le poate solicita, conform legii, în schimbul ajutoarelor plătite lunar, pentru beneficiarii de venit minim garantat şi/sau de alocaţii pentru hrană la Cantina de Ajutor Social Ploieşti, precum şi pentru părinţii ai căror copii beneficiază de măsura de protecţie specială.

Plan de acţiuni pe 2021

În cartiere, zonele de la periferia oraşului, liziere, zona pârâului Dâmbu, locuri de joacă, zonele din jurul unităţilor de învăţământ:
- curăţat manual zăpada;
- scuturat manual vegetaţia de zăpadă;
- îndepărtat manual zăpada;
- golit coşuri de gunoi;
- strâns manual gunoi;
- degajat terenul de frunze şi crengi în parcuri;
- măturat manual aleile în parcuri;
- strângere gunoi în grămezi fără ardere;
- golit coşuri gunoi în parcuri; 

Baza sportivă "OLIMPIA"
1. activităţi pentru întreţinerea terenurilor sintetice, aleilor de acces şi a curţilor;
- deszăpezit;
- curăţat şi îndepărtat resturi vegetale;
- alte activităţi de întreţinere (văruire, vopsire);
2. activităţi pentru întreţinerea tribunelor şi spaţiilor Bazei Sportive Olimpia (curăţat şi spălat; alte activităţi de întreţinere; manipulat  aparate sportive; manipulat machete şi alte materiale).

STADION "ILIE OANĂ":
-              măturatul suprafeţelor exterioare stadionului, căi acces parcare şi zonă tehnică;
-              măturarea suprafeţelor interioare din stadion, tribune, peluze;
-              îndepărtarea cantităţilor de gunoi rezultate din măturarea suprafeţelor enumerate mai sus;
-              curăţrea şi stergerea scaunelor din tribune şi peluze;
-              îndepărtarea cantităţilor de zăpadă din căile de acces;
-              îndepărtarea cantităţilor de material vegetal rezultat din procesul de tundere a gazonului;
-              igienizarea şi întreţinerea spaţiilor verzi;
-              îndepărtarea ierbii din zonele de pavele;
-              măturatul suprafeţelor exterioare stadionului, căi acces parcare şi zona tehnică;
-              îndepărtarea cantităţilor de zăpadă din căile de acces; 

COMPLEX  HIPODROM PLOIEŞTI:
-              îndepărtat zăpada de pe aleile de acces;
-              măturat alei de acces;
-              şters scaune tribune;
-              strâns gunoaie pe toată raza Complexului Hipodrom;
-              curăţat gurile de canalizare;
-              îndepărtat pietre de pe gazon;
-              greblat zonele verzi;
-              cărat resturi vegetale;
-              măturat alei de acces;
-              udat spaţii verzi;
-              strâns gunoaie pe toata raza cornplexului; 

PARC MUNICIPAL VEST:
-              lucrări de deszăpezire alei circulaţie pietonală;
-              lucrări de măturat alei, terenuri etc;
-              lucrări de colectare a gunoaielor din cadrul parcului;
-              curăţarea aleilor pietonale de ierburi apărute între dalele de beton;
-              lucrări de deszăpezire patinoar;
-              pregătirea patinoarului pentru buna funcţionare;
-              măturarea zăpezii aştemute pe mobilierul urban precum şi scuturarea zăpezii de pe materialul dendrologic;
-              lucrări de măturat alei, terenuri  sport, drumuri, parcări etc;
-              lucrări de colectare a gunoaielor din cadrul parcului;
-              udarea florilor şi arbutilor din dotarea parcului;
-              lucrări de plivit rabate de flori;
-              lucrări de vopsire si băiţuire mobilier urban şi elemente de lemn (foişoare, bănci, mese şah etc);

ADMINISTRAŢIA SERVICIILOR SOCIALE COMUNITARE:
-              măturatul suprafeţelor exterioare, căi acces clădire, parcare şi zona garajului subteran;
-              măturarea suprafeţelor interioare din zona garajului subteran;
-              îndepărtarea cantităţilor de gunoi rezultat din măturarea suprafeţelor enumerate mai sus;
-              îndepărtarea cantităţilor de zăpadă din căile de acces;
-              tunderea şi îndepărtarea cantităţilor de material vegetal rezultat din procesul de tundere a gazonului;
-              igienizarea şi întreţinerea spaţiilor verzi;
-              îndepărtarea vegetaţiei din zonele betonate;
-              indepiirtarea vegetatiei din zonele betonate;

Image
Image
Image