Autorităţile din Gornet au crescut pretenţiile. Cer daune de 4 milioane de euro după intrarea în carantină

Autorităţile din Gornet au crescut pretenţiile. Cer daune de 4 milioane de euro după intrarea în carantină

Decizia prin care satul Gornet, din comuna prahoveană cu acelaşi nume, a intrat în carantină zonală este contestată în instanţă de autorităţile locale, care, după ce iniţial ceruseră despăgubiri în valoare de 500.000 de euro, acum anunţă că au crescut de opt ori suma cerută.

Autorităţile din Gornet au mărit suma pe care o cer în instanţă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) drept despăgubiri după introducerea carantinei într-un sat al comunei de la 500.000 de euro, cât a fost iniţial, la 4 milioane de euro, anunţă Agerpres, citând un comunicat transmis joi de avocatul Bogdan Dumitru, care reprezintă Primăria Gornet şi care a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea hotărârii prin care s-a impus carantina în satul Gornet, pe motiv că DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină, ci cu "măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine". În acest context, avocatul spune că cere în instanţă despăgubiri de 4 milioane de euro şi ridicarea imediată a ordinului de carantinare.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, în data de 22 iulie, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.

Image
Image
Image