Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, un proiect pentru modificarea Legii sănătății. Noutatea este că autoritățile municipale vor fi obligate să aloce un procent din bugetul local pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea acestora.
Autoritățile municipale vor aloca minim 5% din bugetul local aprobat pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea acestora, potrivit proiectului adoptat astăzi de Camera Deputaților cu 240 de voturi pentru și 56 de voturi contra.
Astfel, se creează cadrul legal pentru angrenarea constantă a bugetelor locale, mai precis a bugetelor primăriilor municipiilor din România, în finanțarea și susținerea spitalelor de interes județean, cu excepția acelora care au preluat în administrare ca și ordonator de credite un spital.
Doi medici rezidenți de la același spital au murit în decurs de două săptămâni
Autoritățile publice locale pot participa la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condițiile legii, bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităților sanitare cu paturi transferate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetele locale.
„Autoritățile publice locale municipale de pe raza teritorială a aceluiași județ, care nu au în rețeaua proprie spitale publice alocă obligatoriu minim 5% din bugetul local aprobat, pentru a finanța și susține spitalele de interes județean, indiferent de subordonarea acestora”, prevede proiectul adoptat de Camera Deputaților, ca for decizional, după ce fusese respins de Senat.